Biroul viceministrului de interne, sigilat

Biroul viceministrului afacerilor interne, Ion Ţurcanu, a fost sigilat. Ministrul Oleg Balan, a declarat joi, 21 mai, presei că există bănuieli în privinţa falsificării unor documente. Ministrul a menţionat că a fost pornită o anchetă disciplinară într-un anumit caz care vizează activitatea MAI, dar a refuzat să spună despre ce exact este vorba, transmite IPN.

Oleg Balan a spus că s-a recurs la măsura de sigilare ca nimeni să nu poată intra în birou şi să nu fie deteriorate anumite înscrisuri. Există explicaţiile unui alt viceministru, care contravin cu conţinutul unui proces verbal. Ministrul a mai spus că Ţurcanu nu este la serviciu pentru că, după cum a anunţat adjutantul său, este în concediu medical.

Ministrul a făcut unele precizări şi referitor la informaţia apărută în presa precum că şeful adjunct al Inspectoratului General de Poliţie, Gheorghe Cavcaliuc, se deplasează cu o maşină cu numere de înmatriculare false. Oleg Balan a comunicat că Gheorghe Cavcaliuc şi familia sa, la adresa cărora s-au făcut anterior ameninţări, sunt sub protecţia statului, iar numere de înmatriculare de la maşina cu care circulă nu sunt false, sunt numere speciale, eliberate în cadrul unei măsuri oprative.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.