Cele peste 7 milioane de buletine de vot pentru alegerile locale din 5 iunie au fost tipărite la 3 tipografii de stat din Chişinău. Vineri, 2 iunie, acestea urmează să ajungă la consiliile electorale de circumscripţie raionale, iar sâmbătă vor fi distribuite la secţiile de votare, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, a declarat că legea prevede ca buletinele să fie tipărite în exclusivitate la tipografii de stat. Pentru asigurarea securităţii buletinelor fiecare microbuz care le va transporta la destinaţie va fi însoţit de un echipaj înarmat al poliţiei.
Alegătorii sunt aşteptaţi, duminică, la secţiile de votare începând cu ora 7.00 şi până la ora 21.00.