Călăreți din toată țara, reuniți la Ungheni

Peste treizeci de călăreți din toată Moldova participă la festivalul „Iacob Ciachirˮ, organizat sâmbătă la Ungheni. Contactat de IPN, inițiatorul evenimentului, deputatul Ion Poia, a menționat că totul a început de la ideea de renaștere a hipismului în Ungheni, transformându-se într-un festival de tradiție, ajuns deja la a cincea ediție în acest an. De la primele ore ale zilei, pe teritoriul Școlii republicane de hipism și pentatlon modern din Ungheni se desfășoară un șir de evenimente sportive, iar după-amiază - cursa de hipism. Evenimentul va culmina cu un concert.

Ion Poia a comunicat că, în perioada sovietică, școala de hipism era foarte puternică, dar în anii '90 lucrurile au început să degradeze acolo și în 2003 caii au început să moară de foame. „Atunci s-a mobilizat tot Ungheniul, aducea mâncare, comunitatea a fost foarte solidară, apoi s-au implicat imediat în ajutor autoritățile locale”. Sunt aproape zece ani de când situația este supravegheată la nivel central, iar lucrurile au început să arate astfel, iar din 2019 a apărut ideea de a organiza un eveniment amplu, numit Renașterea Hipismului, cupa „Iacob Ciachir” 2019, care s-a bucurat atât desusținerea Primăriei, cât și de cea a consiliului antreprenorilor, a menționat parlamentarul.

Inițiatorul evenimentului a declarat că în prezent școala are o infrastructură foarte bună, care permite să desfășoară multe evenimente interesante. Programul evenimentului de astăzi include pentatlon, fotbal de plajă, arm wrestling, trânta și un concurs pentru bicicliști. De asemenea, va fi organizată o expoziție, în cadrul căruia va fi prezentată informație detalitată despre Iacob Ciachir.



În jurul orei 15:30 va fi organizată cursa de hipism, inclusiv competiția de sărituri peste obstacole, efectuarea anumitor elemente acrobatice pe cai în viteză. Seara va avea loc un concert cu participarea lui Cătălin Josan, Nicu Țărnă de la Gândul Mâței și Valeria Marcu. La festivitate este așteptat prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.