Carambol cu doi răniţi pe o stradă din capitală

Doi oameni răniţi şi patru autoturisme stricate – este bilanţul unui accident de circulaţie produs în capitală în noaptea de miercuri spre joi, 22 aprilie, la intersecţia bd. Moscovei cu str. Miron Costin. Specialistul principal al Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Paulina Iachimovschi, a comunicat pentru Info-Prim Neo că accidentul a fost provocat de şoferul unui Mercedes, un tânăr de 22 de ani. Mercedes-ul a intrat în coliziune cu un automobil Dacia-Logan, taxi 1474, după care s-a izbit într-un Audi-100, după care a ajuns într-un alt taximetru Dacia-Logan, serviciul 1499. O tânără de 18 ani, pasageră în unul din taximetre, şi şoferul automobilului Audi au ajuns la spital cu comoţii cerebrale. Poliţia investighează cazul şi stabileşte dacă şoferul Mercedes-ulu consumase alcool. În secţia reanimare a spitalului „Valentin Ignatenco” a fost internată o fată de 16 ani, izbită de un troleibuz de pe ruta 22, pe str. Alba Iulia, aproape de ora 23.00. Fata a suferit traumatism al coloanei vertebrale în regiunea lombară şi traumatism cranio-cerebral. Un motociclist, în vârstă de 24 de ani, aflat în stare de ebrietate, care se deplasa cu viteză excesivă, a derapat, a ajuns cu roata în bordură şi a căzut de pe motocicletă. Tânărul a fost internat la spitalul din Dubăsari cu diverse leziuni corporale. Miercuri, în Republica Moldova au fost înregistrate 3 accidente de circulaţie cu 4 persoane traumatizate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.