Cauza penală pe numele tinerilor care au ademenit în Republica Moldova un italian şi l-au omorât a fost trimisă în judecată

Procuratura Generală a expediat în judecată cauza penală declanşată pe numele tinerilor care au ademenit un italian să vină în Republica Moldova, după care l-au strangulat şi l-au deposedat de bunuri. Cei trei tineri, printre care şi o fată, sunt învinuiţi de tâlhărie şi omor intenţionat, transmite Info-Prim Neo. Italianul în vârstă de 64 de ani, care locuia în SUA, a venit în Republica Moldova la invitaţia tinerei în vârstă de 20 de ani, cu care a vorbit câteva luni pe internet. Fata, împreună cu unul dintre tineri, care s-a prezentat drept şofer, l-au întâlnit pe italian la aeroport, iar de acolo l-au dus în pădurea din satul Rezeni, unde îi aştepta celălalt tânăr, concubinul fetei. Tinerii l-au bătut, după care l-au strangulat pe bărbat, luându-i banii (2500 de euro, 120 de dolari şi 500 de lei), doua telefoane mobile, un notebook şi hainele. Cauza penală a fost expediată pentru examinare în fond Judecătoriei raionului Cimişlia. Anterior cuplul a fost judecat, tânărul pentru păstrarea şi realizarea substanţelor narcotice, iar tânăra pentru comitere de furt. Bărbatul omorât era patronul unei reţele de hotele în Italia, Cipru şi Grecia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.