Cauza triplului omor de acum 9 ani a ajuns în judecată
După aproape10 ani de la dispariţia a trei bărbaţi, Procuratura Generală a identificat organizatorul omorului la comandă. Cauza penală e fost remisă Judecătoriei Ialoveni pentru examinare în fond, transmite Info-Prim Neo.
În anul 2001, Procuratura sectorului Centru a demarat investigaţiile în baza a trei cereri depuse de către rudele alarmate de dispariţia celor trei bărbaţi. Deşi au fost elaborate şi verificate mai multe versiuni, nu s-a reuşit stabilirea locului aflării victimelor, se menţionează într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
Abia în 2008, în pădurea din preajma traseului Chişinău-Hânceşti, au fost depistate oseminte umane cu semne de incinerare. Expertizele medico-legale efectuate au arătat că acestea ar putea aparţine celor trei bărbaţi dispăruţi.
În 2009, Procuratura Generală şi Ministerul Afacerilor Interne au reuşit să-i identifice pe presupuşii făptuitori. În cadrul acţiunilor de urmărire penală s-a constatat că cetăţeanul care a comandat omorul a fost consătean şi prieten cu victimele. Prietenii aveau o activitate comună şi s-au certat din cauza unei datorii.
Cu ajutorul a patru complici, bărbatul a organizat o întâlnire cu cei trei consăteni în apropierea oraşului Ialoveni. După 4 zile în care i-au ţinut legaţi într-o casă şi i-au ameninţat, i-au împuşcat. Cadavrele au fost transportate într-o fîşie forestieră din apropierea traseului Chişinău-Hânceşti, unde au fost arse.
În august anul trecut, organizatorul triplului omor la comandă a fost reţinut şi arestat.
Actualmente, secţia exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale a Procuraturii Generale continuă acţiunile de urmărire penală în vederea stabilirii locului aflării celorlalţi complici, care au fost anunţaţi în căutare.
