Cel de-al 25-a grup de voluntari ai Corpului Păcii ajunge astăzi în Moldova

71 de voluntari ai Corpului păcii vor ateriza joi seara, 10 iunie, pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Este cel de-al 25-a grup de voluntari americani care vine în Moldova pentru o perioadă de 2 ani. Primele 10 săptămâni sunt de instruire, în care voluntarii vor studia limba română sau rusă, vor obţine cunoştinţe despre cultura Moldovei şi vor avea sesiuni în domeniul proiectului. După aceasta, ei vor lucra în şcolile, universităţile, ONG-urile, centrele medicale şi primăriile din Moldova. „Noi cei care deservim aceasta activitate încercăm să determinăm care sunt capacitaţile, cunoştinţele voluntarilor şi îi plasăm în localităţile şi în organizaţiile din Moldova care necesită aşa abilităţi şi experienţă”, a declarat pentru Info-Prim Neo, managerul Programului de educaţie pentru sănătate în şcoală şi comunitate, Elvira Nistreanu. Agenţia guvernamentală a Statelor Unite Corpul Păcii a dezvoltat peste 500 de parteneriate de succes între voluntarii SUA şi diverse organizaţii din Moldova, începând cu anul 1991. Voluntarii americani se implică în unul din cele 4 proiecte derulate de Corpul Păcii: Dezvoltarea businessului rural, Dezvoltarea comunitară şi organizaţională, Predarea limbii engleze şi Educaţia pentru sănătate în şcoală şi comunitate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.