Coaliţia majoritară din CMC se va împotrivi încercărilor de modificare a ordinii de zi a şedinţei extraordinare de astăzi

Coaliţia majoritară nu va permite abateri de la ordinea de zi a şedinţei extraordinare de astăzi, 30 septembrie, planificată pentru ora 16.00, a declarat pentru Info-Prim Neo consilierul AMN Oleg Cernei. Aleşii locali urmează să aprobe Regulamentul cu privire la compensaţiile nominative în legătură majorarea tarifelor la transport, apă şi canalizare. Consilierul Oleg Onişcenco, care la 15 septembrie a votat pentru majorarea tarifelor la apă şi canalizare, dar nu a susţinut însă majorarea preţului călătoriilor în transportul public şi anularea facilităţilor pentru unii beneficiari, a comunicat reporterului Info-Prim Neo că va cere revizuirea deciziei respective – anularea acesteia sau introducerea unor compensaţii mai mari. În opinia lui „reformele nu trebuie să se facă pe spatele celor săraci”. Deşi primarul general Dorin Chirtoacă a declarat marţi într-o conferinţă de presă că proiectul Regulamentului a fost elaborat până la 25 septembrie, Onişcenco afirmă că nu l-a văzut şi de aceea nu ştie deocamdată dacă îl va vota sau nu. Consilierul fracţiunii Alianţa „Moldova Noastră”, Oleg Cernei, susţine că alte probleme decât cea inclusă pe ordinea de zi nu vor fi discutate în cadul şedinţei de miercuri. Potrivit lui, orice propunere va fi pusă la vot, dar reprezentanţii coaliţiei majoritare din consiliu, au decis în cadrul unei întâlniri marţi, 29 septembrie, că nu vor admite abateri de la agendă. Fracţiunea Partidului Comuniştilor a expediat marţi un comunicat de presă în care spune că cere anularea majorării tarifelor pentru transportul urban şi restabilirea facilităţilor pentru pensionari, invalizi şi studenţi. PCRM consideră că situaţia complicată în care s-au pomenit întreprinderile municipale este cauza unei gestionări proaste şi iresponsabile atât de către conducătorii întreprinderilor, cât şi „de către primarului general Dorin Chirtoacă personal”. Dezacordul privind scumpirea călătoriilor în transportul public municipal l-au exprimat şi reprezentanţii Uniunii Tineretului Comunist din Moldova, care solicită societăţii civile, organizaţiilor de tineret şi studenţi, sindicatelor, reprezentanţilor aripilor de tineret ale partidelor liberal-democrate, să ia atitudine faţă de de situaţia creată şi să iniţieze un dialog cu aleşii locali„în vederea depăşirii situaţiei create şi găsirii unei soluţii exclusiv în interesul elevilor şi al studenţilor”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.