Comisia Electorală a decis cât va costa al doilea tur de alegeri în Congaz

Desfăşurarea celui de-al doilea tur de alegeri pentru Adunarea Populară în circumscripţia Congaz va costa bugetul Găgăuziei 83 de mii de lei. Decizia a fost luată de către Comisia Electorală din Comrat, în şedinţa de miercuri, 25 martie, transmite IPN.

În primul tur de alegeri în circumscripţia respectivă pentru mandatul vacant de deputat în Adunarea Populară au candidat 3 persoane. Niciunul nu a acumulat însă numărul necesar de voturi pentru a fi declarat învingător. În cel de-al doilea tur, care se va desfăşura pe 5 aprilie, au acces primii doi candidaţi care au acumulat cele mai multe voturi în primul tur. Este vorba de Vitalie Chiurcciu şi Ivan Telpiz, Petru Ianacov fiind exclus din cursă.

Alegerile parţiale în Adunarea Populară au fost anunţate după ce reprezentanţii celor două circumscripţii Gaidar şi Congaz, Fiodor Gagauz şi Demian Caraseni, au fost aleşi în funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În circumscripţia Gaidar deputatul a fost ales din primul tur. Este vorba de Zinaida Popaz, singura care a candidat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.