Comisia Electorală Centrală îşi alege conducerea

Comisia Electorală Centrală (CEC) îşi va forma marţi, 15 februarie, organele de conducere în cadrul unei şedinţe festive, anunţată pentru ora 14.00. Pe ordinea de zi este inclusă alegerea preşedintelui, vicepreşedintelui şi secretarului CEC, transmite Info-Prim Neo. Imediat după alegerea conducerii CEC se va convoca într-o şedinţă ordinară la care va pune în discuţie iniţierea procedurii de validare a mandatelor de deputat pe liste supleante. Noua componenţă a Comisiei Electorale Centrale a fost confirmată printr-o hotărâre a Parlamentului din 11 februarie. CEC este constituită din 9 membri, 8 dintre care sunt numiţi de către fracţiunile parlamentare, iar unul de către preşedintele ţării. PLDM a înaintat candidaturile lui Iurie Ciocan, Vasile Gafton şi Ştefan Creangă, iar PCRM pe cele ale lui Vadim Moţarschi, Igor Vremea şi Alexandru Simionov. Ştefan Urâtu a fost înaintat de PL, iar Svetlana Guţu de PDM. Prin decret prezidenţial în Comisie a fost înaintată candidatura lui Andrei Volentir. Fostul secretar CEC, Iurie Ciocan, a declarat anterior pentru presă că nu exclude că-şi va înainta candidatura pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al autorităţii electorale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.