Comitetul pentru prevenirea torturii al CoE publică rapoarte despre Moldova
Comitetul pentru prevenirea torturii (CPT), de pe lângă Consiliul Europei (CoE), face public raportul său după o vizită în R. Moldova în septembrie 2007, împreună cu reacţia autorităţilor moldovene, transmite Info-Prim Neo.
Analizând informaţiile colectate în timpul vizitei din 2007, CPT concluzionează că, în pofida eforturilor evidente făcute de autorităţile din Moldova în ultimii ani, fenomenul maltratării din partea poliţiştilor îşi păstrează proporţiile serioase. Comitetul a chemat autorităţile să continue transmiterea unui mesaj puternic de „toleranţă zero” faţă de maltratare, de la cel mai înalt nivel. CPT, de asemenea, a cerut autorităţilor să investigheze acuzaţiile de maltratare din partea personalului la centrul de detenţie preventivă al Comisariatului general de poliţie din Chişinău.
Condiţiile din centrele de detenţie preventivă le fac nepotrivite pentru reţinerea deţinuţilor pe perioade îndelungate, se spune în comunicatul CPT. Comitetul a chemat autorităţile să acorde prioritate maximă implementării deciziei de a transfera responsabilitatea pentru persoanele în detenţie provizorie Ministerului Justiţiei.
În privinţa penitenciarelor vizitate în 2007, deţinuţii nu s-au plâns că personalul i-ar maltrata fizic în ultima perioadă, cu excepţia Penitenciarului nr. 18 din Brăneşti. La Penitenciarul nr. 13 din Chişinău, delegaţia CPT s-a concentrat pe felul în care a fost tratată o rebeliune a deţinuţilor pe 6 septembrie 2007, şi şi-a exprimat îngrijorarea faţă de proporţionalitatea folosirii forţei de către personal.
Suprapopularea închisorilor rămâne o problemă de vreme ce unui deţinut îi revine 2 m.p. de spaţiu.
Ca reacţie, autorităţile moldovene prezintă informaţii despre măsurile care au fost luate pentru a ameliora problemele enunţate în raportul CPT. Au fost stabilite instrucţii pentru procurorii care se ocupă de investigarea cazurilor de maltratare. Au fost înfiinţate comitete de etică în penitenciare pentru a spori atitudinea angajaţilor de la penitenciare care constă în neacceptarea folosiri torturii.
