Consiliul Unirii face apel pentru reconstrucţia Turnului Dezrobirii Basarabiei

Consiliul Unirii face apel către conducerea ţării, dar şi către organizaţiile neguvernamentale, să aloce bani pentru reconstrucţia Turnului Dezrobirii Basarabiei. Membrii consiliului au declarat, într-o conferinţă de presă, că turnul a fost ridicat în anul 1942, în amintirea eliberării Basarabiei de sub ocupaţia sovietică de către trupele române şi amplasat în satul Ghidighici, dar peste doi ani a fost demolat de către Armata Roşie, transmite Info-Prim Neo. Co-preşedintele Consiliului Unirii, Timotei Ţurcanu, a declarat că la 1 noiembrie curent se împlinesc 70 de ani de la prima inaugurare a Turnului Dezrobirii Basarabiei. „Cu acest prilej şi în scopul comemorării tuturor martirilor neamului, reabilitării memoriei istorice a românilor de pretutindeni, trezirii sentimentului de demnitate şi mândrie naţională, Consiliul Unirii îşi exprimă speranţa în realizarea refacerii proiectului Turnului Dezrobirii Basarabiei de la Ghidighici”, a spus Timotei Ţurcanu. Potrivit co-preşedintelui Consiliului Unirii, acest monument trebuie să fie exact ca acel turn care a fost demolat, să aibă 30 de metri înălţime şi 3 părţi constituente: turnul, blocul de piatră şi colonada din stâlpi de piatră. De asemenea, reprezentanţii Consiliul Unirii solicită ca acest turn să fie ilustrat pe coperta Manualului de Istorie. În cadrul conferinţei de presă, co-preşedintele Consiliului Unirii, Ştefan Maimescu, a declarat că se apropie ziua de 28 iunie, care este zi neagră în istoria neamului. „Pe 28 iunie vom marca o zi neagră în istoria Basarabiei. Din acea zi (28 iunie 1940) soldaţii sovietici au invadat Basarabia şi au început crimele. Mii de oameni au fost ucişi pentru că nu erau loiali regimului sovietic, mii de oameni au fost deportaţi, printre care învăţători, intelectuali”, a spus jurnalistul Ştefan Maimescu. Preşedintele Uniunii Românilor din Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, Gheorghe Viţă, co-preşedinte al Consiliul Unirii, a declarat că poporul trebuie să-şi venereze trecutul, neamul, limba şi cultura. Gheorghe Viţă a venit cu un apel către toţi alolingvii, menţionând că fiecare cetăţean al Republicii Moldova trebuie să cunoască limba patriei. „Noi ne-am născut pe acest pământ, suntem români, avem cultură română, vorbim limba română şi cerem ca voi (alolingvi - n.r.) să faceţi la fel. Învăţaţi limba română!”, a spus Gheorghe Viţă. Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de război Tiras-Tighina, Anatol Caraman, co-preşedintele Consiliului Unirii, a declarat că nu pot fi înţeleşi deputaţii, partidele parlamentare şi partidele extraparlamentare care nu sunt de acord cu idea că pe 28 iunie 1940 a avut loc o ocupaţie sovietică. „În pofida a tuturor, noi declarăm că nimic nu va reuşi să stingă flacăra demnităţii noastre”, a spus locotenent-colonelul. Reprezentanţii Consiliului Unirii vor organiza pe 28 iunie un protest în faţa Ambasadei Ruse pentru a aminti despre însemnătatea acestei zile.
  • timotei turcanu despre turnul dezrobirii basarabiei.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.