Contrar voinţei proprii, liderii AIE sunt porniţi să aleagă preşedintele, analist

Toţi liderii Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) nu prea au dorit până acum să aleagă preşedintele ţării, însă sperietoarea alegerilor anticipate îi impune să procedeze contrar voinţei proprii. Până la acest moment, Marian Lupu a preferat să continue acest concurs cu ideea că va reuşi să ocupe el funcţia de şef al statului, Mihai Ghimpu l-ar fi susţinut, iar lui Vlad Filat nu i-a surâs deloc să-l vadă pe Lupu preşedinte. Acest punct de vedere l-a expus pentru Info-Prim Neo analistul politic Viorel Cibotaru. „Au existat cel puţin 3 cauze de ce alegerea preşedintelui nu a dat rezultate. Însă mereu există această sperietoare – alegerile anticipate. Astfel, acum, ei vor încerca să iasă cu cât mai mult câştig dintr-o situaţie care nu le prea place”, a menţionat Viorel Cibotaru. Analistul politic susţine că ceea ce s-a întâmplat în Parlament în prima şedinţă din sesiunea primăvară-vară, şi anume că nu a fost acceptată data pentru alegerea şefului statului, este o întâmplare minoră. „Contează de fapt decizia esenţială de bază: toate formaţiunile din alianţă, plus grupul lui Igor Dodon, plus Mihai Godea doresc să voteze un preşedinte. Probabil, decizia lui Ghimpu este dictată de faptul că mai doreşte aranjarea unor detalii subnţelese din cuvântul pronunţat de unul dintre liderii alianţei care a spus că se discută un oarecare bonus pentru Ghimpu”, a remarcat Cibotaru. Totodată, analistul declară că astăzi nu există un set de criterii în care s-ar încadra un candidat la preşedenţie şi care ar conveni tuturor părţilor, sau invers, nu există o candidatură care ar fi fost ajustată după toate cerinţele parlamentarilor. „Deputaţii au două posibilităţi de a stabili candidaturile: fie numesc criteriile care şi le doresc şi caută persoanele care se potrivesc, fie propun mai multe candidaturi şi mai apoi analizează calităţile acestora. Bănuiesc că pentru Ghimpu nu este clar ce fel de abordare va fi: i se va propune o candidatură pe care va trebui să o înghită, sau i se va propune o listă de criterii la care va trebui să înainteze şi el un candidat”, a menţionat Viorel Cibotaru. Analistul subliniază că politicienii moldoveni au demonstrat că ştiu a planifica ceva, dar şi că pot să se ajusteze în dependenţă de situaţie. Joi, 16 februarie, în şedinţa plenară a Parlamentului, preşedintele interimar, Marian Lupu, a propus fixarea alegerilor prezidenţiale pentru 15 martie. Deputaţii Partidului Liberal au cerut revenirea la această problemă pentru o săptămână şi au părăsit sala. Din lipsă de cvorum, data alegerilor prezidenţiale nu a putut fi stabilită.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.