Creştinii ortodocşi o sărbătoresc pe Ocrotitoarea Moldovei

Creştinii ortodocşi o sărbătoresc marţi, 27 octombrie, pe stil vechi, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Protoiereul Octavian Moşin, secretar de presă la Mitropolia Moldovei a comunicat pentru Info-Prim Neo că Cuvioasa Parascheva a început să fie cinstită acum 3-4 secole, după ce moaştele sfintei au fost aduse la Iaşi, unde se află până în prezent. În fiecare raion din R. Moldova există cel puţin o biserică care îşi are hramul de Sfânta Parascheva. Născută în Epivat, în secolul al XI, nu departe de Constantinopol, şi provenind dintr-o familie înstărită, Sfânta Cuvioasă Parascheva obişnuia, de mică, să dăruiască săracilor hainelel ei scumpe şi să ia în schimb veşmintele lor ponosite, neţinând seama de mustrările părinţilor ei. Cărţile religioase scriu că odată, fiind într-o biserică şi auzind cuvântul evanghelic: „Cine vrea sa vie după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze”, i s-a umplut sufletul de dragoste către Dumnezeu, hotărând sa-L urmeze. Se mai spune că după moartea părinţilor, ea şi-a împărţit averea săracilor, a părăsit, dăruindu-se postului şi rugăciunii. După ce a petrecut 25 de ani într-o mănăstire de maici din Ierusalim, la îndemnul unui înger ce i s-a arătat, a plecat în satul natal ştiind că i se apropie sfârşitul vieţii. După doi ani de trai în sat şi-a dat suflarea. Sfintele sale moaşte au fost descoperite când un corabier a fost îngropat în acelaşi loc unde se aflau acestea. Unul dintre cei ce asistaseră a visat-o pe Sfânta Parascheva spunându-i să-i ia moaştele şi să i le pună la loc de cinste. Astfel, ele au fost aşezate pentru prima dată în Biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat, unde au rămas 200 de ani. Sfintele sale moaşte, strămutate la Târnovo în 1230, apoi la Belgrad, la Constantinopol şi în cele din urmă la Iaşi, au marcat cu sfinţenia lor întreg Răsăritul bizantin. Acestea au fost aduse în cetatea de scaun a Moldovei, la Iaşi, în anul 1641, prin strădania domnitorului Vasile Lupu, fiind aşezate mai întâi în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, apoi în Catedrala Mitropolitană, unde se afla şi astăzi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.