Curs de formare pentru actorii din domeniul drepturilor minorităților naționale

Peste 25 de reprezentanți ai Agenției Relații Interetnice, Oficiului Avocatului Poporului și Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității au finalizat un seminar de formare de două zile în domeniul minorităților naționale. Organizat de către Misiunea OSCE în Moldova, seminarul a avut drept scop consolidarea capacității și cooperării actorilor implicați în procesul de implementare a Strategiei naționale de consolidare a relațiilor interetnice pentru anii 2017-2027, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Misiunii OSCE în Moldova, participanții au discutat despre convențiile și tratatele internaționale în domeniul minorităților naționale, sub îndrumarea expertului internațional – profesorul Frederick John Packer, director al Centrului de Cercetare și Educație pentru Drepturile Omului din cadrul Universității din Ottawa. Tot ei au studiat cele mai bune practici de protecție a drepturilor minorităților naționale folosite de către organismele internaționale în domeniul drepturilor omului și au lucrat la studii de caz.

„Promovarea armoniei interetnice este o cale de a promova incluziunea și toleranța în societăți. Ambele sunt precondiții importante pentru atingerea stării finale a procesului de reglementare transnistreană”, a declarat șeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch.

Ian Feldman, președintele Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, consideră că seminarul este de o importanță deosebită pentru Consiliul Egalității și alte instituții de stat responsabile de domeniul protecției drepturilor minorităților naționale și lingvistice.

Seminarul de instruire este primul dintr-o serie de evenimente planificate de către Misiunea OSCE în Moldova pentru anul 2018 întru crearea unei coaliții de instituții publice în domeniul promovării și protejării drepturilor minorităților naționale în Moldova. În acest sens, Misiunea OSCE în Moldova facilitează semnarea unui memorandum de cooperare între Agenția Relații Interetnice, Oficiul Avocatului Poporului și Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității.

Potrivit recensământului din 2014, din totalul celor intervievați, peste 75% s-au identificat ca și moldoveni, iar restul s-au identificat ca și: români (7,0%), ucraineni (6,6%), găgăuzi (4,6%), ruși (4,1%), bulgari (1,9%) și alte etnii (mai puțin de un procent). Pentru a promova dialogul intercultural și armonia interetnică în țară, Guvernul a adoptat, în 2016, Strategia națională de consolidare a relațiilor interetnice, elaborată cu sprijinul Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.