Curtea de Apel Chişinău a dispus înregistrarea statutului PNL
Partidul Naţional Liberal a câştigat cauza în contencios administrativ intentată Ministerului Justiţiei, care a refuzat sa înregistreze noua redacţie a statutului PNL, care include, în mod expres, în baza deciziei Congresului al III-a al formaţiunii, obiectivul politic de Unire a Republicii Moldova cu România, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit serviciului de presă al PNL, cauza a fost examinată pe data de 26 iunie, iar dispozitivul hotărârii a fost pronunţat astăzi, 2 iulie. Astfel, instanţa a recunoscut drept ilegală decizia Ministerului Justiţiei privind neînregistrarea statutului în redacţie nouă şi a obligat ministerul să înregistreze acest statut. Decizia este cu drept de recurs.
Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, a renunţat la pretenţia ca ministrul justiţiei, Oleg Efrim, să-şi recunoască în mod public vina şi să ceară scuze în faţa PNL prin mijloace de informare în masă, inclusiv prin intermediul Companiei ,,Teleradio-Moldova.
Partidul Naţional Liberal constată că este pentru prima oară, în aproape 21 de ani de după proclamarea Independenţei, când un partid îşi fixează în mod clar un obiectiv unionist în statut şi obţine în instanţa de judecată câştig de cauză.