Dan Bălan, invitat special la Faces of Friends

Cea de-a X ediţie a Festivalul internaţional de muzică "Faces of Friends" se va desfăşura tradiţional în oraşul Cahul, pe 26-28 iunie, şi îl va avea ca şi invitat special, pentru a 3-a oară, pe starul de muzica uşoară Dan Bălan, transmite Info-Prim Neo. „Faces of Friends este o un festival special pentru mine, am venit cu cea mai mare plăcere”, a spus Dan Bălan la o conferinţă de presă joi, 25 iunie. Concurenţii, 15 la număr, vor interpreta câte un cântec din repertoriul naţional şi unul din cel internaţional. Sâmbătă, 27 iunie, după concurs vor urma recitaluri. Atunci va urca în scena din centrul oraşului Cahul şi Dan Balan. “Şi O-Zone e la a X aniversare. De aceea, veţi auzi piese pe care le-am scos pe parcursul acestor 10 ani împreună O-Zone în vechea componenţă, apoi în noua componenţă, dar şi piese ale personajului Crazy Loop şi piese mai noi, balade rock”, a spus Dan Balan. Înmânarea premiilor este planificată pentru duminică. Premiul Mare este de 1 mie de euro. De asemenea, vor fi oferite premii de 700, 500 şi 300 de euro, a spus marţi, 23 iunie, la o conferinţă de presă Serghei Orlov, directorul festivalului. Organizatori ai evenimentului sunt Asociaţia de Creaţie „Festival”, Agenţia de Сreaţie „Echinox” şi Orange Moldova.  Dan Bălan spune că lucrează acum la un nou album şi în toamnă va susţine un concert la Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.