În aceste zile de Crăciun, membrii Partidului Popular din Republica Moldova a distribuit persoanelor nevoiaşe bunurile adunate în cadrul campaniei anunţate anterior „Un dar naște un zâmbet”, notează IPN cu referire la un comunicat al formaţiunii.
Astfel, pe 25 decembrie, în plină dimineaţă, Valeriu Cosarciuc, copreședintele Partidului Popular, însoțit de tinerii PPRM, au mers la Gimnaziul Internat nr. 2 din Chișinău, unde au fost aduse hăinuțele și jucăriile colectate în cadrul campaniei „Un dar naște un zâmbet”. Totodată, micuții de la internat au avut parte de un concert cu cântece și poezii, prezentat de către Organizația de Tineret PPRM, special pentru ei. Desigur, nu a lipsit nici Moș Crăciun, cu desaga sa cu daruri.
Ulterior, Ian Lisnevschi, preşedintele OT PPRM, împreună cu un grup de tineri, a mers la Stăuceni. Acolo, într-o odaie rece îi aștepta familia Stratan, formată din 3 persoane: mama și cele 2 fiice. Familia își duce cu greu existența, unicul venit fiind din munca mamei, iar banii agonisiți cu greu sunt cheltuiţi pe medicamentele de care are nevoie mezina. Tinerii PPRM în pragul sărbătorilor le-a adus în dar hăinuțe călduroase și cadouri de la Moș Crăciun.
În aceeași zi, tinerii populari, au vizitat copiii de la Institutului Oncologic, secția pediatrie. De Crăciun le-au adus în dar micuților cadouri, zâmbete și multă dragoste dragostea pe care aceştia o merită din plin.
Partidul Popular din Republica Moldova mulțumește tuturor oamenilor cu suflet mare care s-au implicat în Campania „Un dar naște un zâmbet” și au adus, din puținul pe care îl au, câte ceva, care pentru copii, în special, înseamnă o adevărată minune.
