De ziua lor, tinerii au împărţit felicitări în stradă

Tineri din mai multe regiuni ale ţării au împărţit felicitări pe străzile capitalei, cu ocazia Zilei Internaţionale a Tineretului, marcată de statele membre ale ONU la 12 august. Acţiunea face parte din proiectul „Tinerii din Moldova pentru Pace”, transmite Info-Prim Neo. „Vrem să atragem atenţia tinerilor asupra acestei sărbători, să le amintim că mai avem o zi în an pe care merită să o sărbătorim. Vrem ca toţi de vârsta noastră să rămână pentru totdeauna tineri în suflet”, a spus Andrei Pascari de la Asociaţia Tinerilor Ucraineni din R. Moldova „Zlagoda”. „Vom merge prin oraş şi vom povesti tuturor că mai avem o zi în care trebuie să zâmbim şi să fim uniţi, să aducem în lume pace, zâmbet şi numai bine”, a menţionat Elena Alexei, o tânără din Tiraspol, participantă la acţiune. „Tineretul este viitorul de mâine. Le urez tuturor tinerilor să lupte pentru un obiectiv în viaţă, să nu să se sperie de greutăţi. Viaţa este interesantă”, a spus Ion Gherman, coordonatorul proiectului. Tinerii care au împărţit miercuri felicitări în stradă participă în perioada 10-15 august, la dezbateri, la care sunt discutate noţiuni fundamentale ale drepturilor omului, culturii, păcii şi educaţiei civice. Proiectul „Tinerii din Moldova pentru Pace”, este implementat de Asociaţia Tinerilor Ucraineni din R. Moldova „Zlagoda”, cu suportul Fundaţiei Europene de Tineret, Ministerului Educaţiei şi Tineretului şi Biroului Relaţii Interetnice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.