Declaraţiiile nefondate ale unor sinistraţi sunt absolut de regretat, salvatori
Goana după senzaţional al unor organe mass-media în raport cu nenororcirile produse în câteva localităţi inundate de apele râului Prut, dar şi declaraţiiile nefondate ale unor sinistraţi sunt absolut de regretat în condiţiile în care vinovaţi de producerea tragediilor sunt calamităţile naturale şi iresponsabilitatea de ani de zile a autorităţilor de diferit rang, a declarat pentru Info-Prim Neo ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu.
Potrivit ei, sinistraţii din zonele afectate de inundaţii fac declaraţii de presă în defavoarea oamenilor care au sărit în apărarea vieţii şi a ceea ce a rămas din bunurile lor, ignorând faptul că aceştia îşi petrec zile şi nopţi în activităţi non-stop în scopul salvării şi evacuării populaţiei sinistrate, ridicării digurilor, decolmatării podurilor şi podeţelor.
Televiziunile arată obsesiv doar oameni plângând, oameni care înjură autorităţile, unii reporteri punând întrebări provoctoare şi alergând după sinistraţi pentru a le smulge o declaraţie la întrebărie de genul “ce veţi face acum că nu mai aveţi casa?”, “cine credeţi că este de vină că apa v-a luat casa?”. Intervievaţii „fac faţă” acestor întrebări provocatoare şi, evident, dau vona pe autorităţi şi pe salvatorii, care se „fac vinovaţi” că au pierdut munca de o viaţă, restricţionându-le accesul în zona de risc, spune sursa citată.
Liliana Puşcaşu afirmă că dincolo de faptul că sinistraţii nu au ascultat de alarma bătută de autorităţile locale la momentul spargerii digului de la Nemţeni, care s-a petrecut la 6 iulie, în jurul orei 22.00, şi nu la ora 15.00, cum declară o agenţie de presă prin gura unei localnice. Oamenii ei se ascundeau prin poduri pentru a nu fi evacuaţi de către salvatori. Mai mult, fiind evacuaţi în locuri protejate, aceştia fugeau şi se reîntorceau în casele avariate, de unde iar erau scoşi de către salvatorii, care de rând cu sinistraţii îşi puneau viaţa în pericol. Mulţi dintre sinistraţi nu se trezesc din beţii, adorm în casele gata să se prăbuşească, iar salvatorii sunt impuşi să rişte pentru a salva aceste vieţi.
Iresponsabilitatea unor localnici se manifestă din plin şi după inundaţii, spune sursa citată. La Sărăteni, în digul înălţat pentru protejarea localităţii de eventuale inundaţii, zilnic se fac breşe pentru accesul lejer al animalelor la păşunat pe luncă.
Din strategiile pentru viitor, Liliana Puşcaşu vede construirea digurilor de protecţie, stramutarea localiităţilor din zone inundabile, reimpădurirea zonelor despădurite, responsabilizarea oamenilor, care trebuie să înţeleagă că nu este posibil să îţi construieşti o casă într-o zonă uşor inundabilă, iar după ce ţi-a luat casa apa, să pretinzi ca statul să îţi construiască una nouă, eventual în acelaşi loc. Este anormal să nu fie asigurate casele pe motiv că nu se doreşte achitarea unei sume de bani pentru asigurare.
„Şi fiindcă dincolo de discuţii şi dezbateri se află drama oamenilor loviţi de ape, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale continuă să activeze în regim non-stop pentru a salva oameni şi bunuri materiale, dar îşi doreşte o cooperare şi înţelegere a din partea sinistraţilor”, a mai spus Liliana Puşcaşu.
