Delegaţiile CUC s-au angajat să nu întreprindă acţiuni de natură să tensioneze situaţia

Delegaţiile din cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC) s-au angajat să nu întreprindă acţiuni de natură să tensioneze situaţia în Zona de Securitate. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de vineri a comisiei, unde s-a discutat despre instalarea unilaterală de către structurile de la Tiraspol a posturilor neautorizate de „grăniceri şi migraţionale” în apropiere de localitatea Pohrebea şi pe malul stâng al barajului Hidrocentralei de la Dubăsari, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Delegaţiei moldoveneşti în CUC, discuţiile s-au axat pe identificarea şi înaintarea diverselor propuneri în vederea depăşirii impasului generat de instalarea acestor posturi ilegale. Pentru asigurarea unei continuităţi în procesul consultărilor suplimentare, a fost luată decizia de a desfăşura următoarea rundă a şedinţei extraordinare a Comisiei Unificate de Control la data de 1 noiembrie. Cele două posturi de control au fost instalate la începutul acestei săptămâni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.