Valeria Șeican, doctor în studiul artelor, este de părere că depășirea problemelor de ordin politic prin procedee de sau din cultură este un punct înalt al evoluției din raportul politică şi cultră. Farmecul constă, în opinia sa, în faptul că, chiar dacă politicul face uz de cultură sau artă pentru a-și atinge scopurile, nu întotdeauna elegante, odată stabilit contactul dintre aceste două entități, interconexiunea și contaminarea politicului prin cultură este inevitabilă.
„Cultura transformă, prin înnobilare, componenta politică și o face ilustru. Toate statele moderne civilizate, stabile economic, social, sunt lideri cu o luxuriantă latură a existenței artisticului, culturalului: Marea Britanie, Londra – centru mondial al culturii modern, cu cele mai frumoase galerii de artă vizuală, cele mai talentate orchestre, MTV MusicAward, teatrele, actori celebri, dramaturgi, filozofi, poeți. Austria: Viena, Salzburg – sunt centre gravitaționale a vieții musicale și nu doar. SUA: un New York luxuriant artistic și o Metropolitan Opera, ne mai vorbind de Hollywood. Rusia: cu Bolshoy și Tretyakov Galery. Italia acest leagăn al frumosului, Franța, etc.”, a notat Valeria Șeican.
În opinia sa, arta sau cultura sunt de fapt acea centrală energetică inepuizabilă pentru parcursul oricărui stat. „Pe simplul motiv că spiritul curios al artistului și creativitatea sa curajoasă sunt motorul dezvoltării civilizate și progresiste a unei națiuni. Odată ce arta îl înnobilează pe om, într-o societate cu lume cu fețe și rațiuni luminate de cultură problemele existențiale primare se depășesc mult mai ușor, rapid și nedureros. Deoarece omul cult mai știe să mai și audă și să mai și înțeleagă ce aude”.
Doctorul în studiul artelor spune că a face politică înseamnă a lua parte în mod activ la viața publică or politica mai este și o știință și o artă de a guverna un stat. „Și aici cuvintele cheie sunt – viață publică, știință, artă. Cele mai pertinente strategii de competiție politică insistă în explorarea la maximum a componentei emoționale a societății. Este o paradigmă de nezdruncinat faptul că oamenii votează, ab ovo, cu inima și sufletul și nu cu rațiunea. Din care considerente toți sfetnicii, începând cu Machiavelli și ajungând la Manafort, Belkovski, Sitnikoff și alți profesioniști de top în materie de elaborare de strategie victorioasă electorală, politică, structurează construcția întregii campanii abordând multilateral latura senzorială, emoțională a grupurilor interconectate în proces – electori, candidați, formatori de opinie publică”, menționează Valeria Șeican.
Și aici, în opinia sa, se intră direct în artă, care este fiica libertății, după Schiller. „Artiștii, cu intuiția adusă la cote maxime, sunt născuți pentru a simți lumea. Ei își perfecționează talentul pentru a convinge și a pătrunde în sufletul a cât mai multor persoane, din dorința firească de a-i face mai buni, mai frumoși, mai liberi. Artistul consacrat este maestrul care a găsit calea de acces în intimitatea publicului său. Iată de ce politicul, pentru a penetra și convinge cât mai multe persoane, diferite cum sunt toți indivizii umani, face uz de acest remediu sigur, plus valoare garantată prin atragerea de oameni de cultură în tabăra sa de susținători, pentru a-i cuceri pe alegători. Statistica demonstrează – cu cât mai multe celebrități din cultură sau artă susțin o formă, aceasta câștigă detașat orice competiție”, a declarat Valeria Șeican.
Doctorul în studiul artelor a mai spus că limbajul public, ținuta și calitatea clasei politice actuale denotă o mare aplecare individuală către știință, cultură și formare, perfecționare personală continuă. Actuala clasă politică a fost cu succes contaminată cu artă și cultură, absolvind universități importante, participând la reuniuni internaționale intelectuale. De asemenea, are un orizont larg și posedă arta vorbirii. „Sunt semne care mă fac foarte încrezătoare că vom asista, cât de curând, la o înflorire spectaculoasă a Moldovei, care i-a venit timpul să renască și să înceapă să fascineze, prin talent, întreaga lume”, a conchis Valeria Șeican.
--
Notă IPN: Valeria Șeican a fost prim-viceministru al culturii în perioada 2002-2005, general manager al Teatrului Național de Operă și Balet în perioada anilor 2009-2013. Este doctor în studiul artelor, conferențiar universitar. În prezent este expert internațional în consiliere strategică (managementul artistic) invitat de Guvernele Liban și Eritreea pentru instituționalizarea National Opera House, în capitalele Beirut și Asmara. Valeria Șeican este și deputat în Parlamentul Internațional pentru Pace și Securitate.
