Deputaţi comunişti i-au înmânat premierului sugestii pentru dezvoltarea în continuare a ţării
Premierul Vlad Filat avut, joi, o întrevedere cu un grup de deputaţi ai Partidului Comuniştilor, anunţă serviciul de presă al Guvernului, citat de Info-Prim Neo. Din grupul parlamentarilor comunişti au făcut parte preşedintele fracţiunii parlamentare a PCRM, Maria Postoico, deputaţii Vadim Mişin şi Galina Balmoş.
În comunicatul de presă al Guvernului se menţionează că deputaţii comunişti i-au înmânat prim-ministrului un dosar care, potrivit spuselor lor, conţine viziuni, sugestii ale cetăţenilor Republicii Moldova vizavi de dezvoltarea în continuare a Republicii Moldova şi soluţionarea unor probleme cu care se confruntă ţara.
Premierul Vlad Filat a menţionat că aceste propuneri vor fi examinate în modul corespunzător şi că va trata egal toţi cetăţenii, indiferent de opţiunile lor politice. De asemenea, Vlad Filat a menţionat că rămâne deschis în continuare propunerilor la adresa guvernării, inclusiv din partea opoziţiei, dacă acesta vor avea ca şi scop soluţionarea problemelor cu care se confruntă societatea.
