Dezvăluiri după 5 ani de la crimă: şi-a omorât tatăl şi l-a îngropat în curte
Doi bărbaţi de 26 şi, respectiv 36 de ani, din raionul Anenii Noi au fost reţinuţi pe cazul omorului unui bărbat, acum 5 ani, care a fost găsit ulterior îngropat în grădina curţii sale, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, în luna iulie a anului 2007, tatăl şi fiul s-au luat la ceartă, care a degenerat în bătaie. Când şi-a dat seama că şi-a omorât tatăl, fiul a apelat la ajutorul unui prieten pentru a îngropa cadavrul. Tinerii le-au spus celor apropiaţi că bărbatul a plecat la muncă peste hotare.
După mai multe investigaţii, poliţiştii au depistat locul înhumării, iar expertiza legală a arătat că bărbatul a fost omorât. Persoanele reţinute nu-şi recunosc fapta. Cazul este cercetat în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor. Cei doi riscă de la 8 la 15 de ani puşcărie.
