Diversitatea Moldovei trebuie valorificată, coordonator rezident al ONU

Moldova este o țară diversă, cu tradiții bogate și astfel e unică în felul său. Acesta este un mare avantaj, care trebuie valorificat. Sugestia vine de la coordonatorul rezident al ONU, Dafina Gerceva, reprezentant permanent al PNUD în Moldova, transmite IPN.

La Forumul Tinerilor minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice, Dafina Gerceva a spus că experiența arată că societățile unde oamenii împărtășesc aceleași viziuni, se bucură de drepturi egale și de respect reciproc sunt cele mai prospere, iar acesta este drumul pe care trebuie să-l urmeze Moldova.

La același eveniment, vicepreședintele Parlamentului, Liliana Palihovici, a menționat că nu există unele drepturi mai importante decât altele, pentru că toate sunt cruciale pentru viața omului. Nu există oameni mai importanți și oameni mai puțin importanți atunci când este vorba despre drepturile lor. Iar comportamentul tolerant în societate poate aduce mai multă bunăstare și democrație tuturor.

Forumul Tinerilor minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice, desfășurat în data de 21 februarie, a adunat peste 130 de persoane din rândul reprezentanților minorităților, activiști civici, parteneri de dezvoltare etc. Evenimentul s-a desfășurat ca urmare a vizitei de anul trecut a raportorului special ONU pe problemele minorităților și a Revizuirii Periodice Universale a situației din Republica Moldova de către Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, care au recomandat Moldovei să asigure condițiile necesare pentru respectarea drepturilor minorităților.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.