Divorţurile înregistrate în Moldova vor fi recunoscute şi peste hotare

Divorţurile înregistrate în Republica Moldova vor fi recunoscute în Italia, dar şi în alte ţări-membre ale Convenţiei privind recunoaşterea divorţurilor şi separărilor legale, încheiată la Haga pe 1 iunie 1970. Ratificarea de către Moldova a convenţiei în cauză a fost votată la ultima şedinţă a Parlamentului, transmite Info-Prim Neo. Ministrul justiţiei, Oleg Efrim, a precizat că Republica Moldova şi-a luat angajamentul de a ratifica convenţia în cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană pentru Acordul de asociere. Convenţia urmăreşte scopul stabilirii de către statele semnatare a prevederilor comune privind conflictele de legislaţie în ceea ce priveşte recunoaşterea divorţurilor şi separărilor legale. Accelerarea semnificativă a mişcării populaţiei Republicii Moldova în alte state europene, a generat atât crearea de noi familii, cât şi sporirea cazurilor de divorţ cu element de extraneitate. Necesitatea existenţei unui cadru legal complet şi eficient în materie justifică aderarea Republicii Moldova la convenţia în cauză”, a spus Oleg Efrim. Preşedintele Comisiei politica externă şi integrare europeană a Parlamentului, Igor Corman, a declarat că aderarea la această convenţie oferă instrumente juridice şi garanţii adiţionale. De asemenea, contribuie la realizarea angajamentelor internaţionale în domeniul drepturilor omului asumate de Republica Moldova. Potrivit deputatului, printre ţările-membre ale convenţiei figurează statele în care se atestă un număr mare de moldoveni, şi anume Italia, Portugalia, Marea Britanie etc. Proiectul a fost votat în două lecturi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.