Doi tineri au murit în accidente de circulaţie
Un taximetrist din capitală, în vârstă de 23 de ani, a murit noaptea trecută într-un accident de circulaţie produs la intrarea în com. Budeşti. Un alt accident, la o intersecţie din oraşul Sângerei, a luat viaţa unui tânăr de 27 de ani.
Specialistul principal al Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Paulina Iachimovschi, a comunicat pentru Info-Prim Neo că taximetristul de 23 de ani a murit la spitalul „Sfânta Treime” din capitală, unde a fost transportat după ce a fost scos din maşina care s-a răsturnat la intrarea în com. Budeşti.
Celălalt tânăr, de 27 de ani, a intrat cu motocicleta într-un automobil şi a fost aruncat într-un microbuz. Lovitura a fost fatală.
Un copil de 7 ani s-a ales cu fractură de antebraţ după ce maşina în care se afla s-a răsturnat. La volan era mama copilului. Testele au arătat că femeia consumase alcool.
Un biciclist în vârstă de 24 de ani, din or. Durleşti, aflat în stare de ebrietate, s-a izbit violent într-un autobuz parcat la o margine de drum. Biciclistul a suferit comoţie cerebrală şi contuzia ţesuturilor moi ale capului şi feţei.
Miercuri şi în noaptea spre joi, 6 mai, în Republica Moldova au fost înregistrate 10 accidente de circulaţie cu 2 persoane decedate şi 9 traumatizate.
