Oamenii legii anunță că au destructurat o grupare infracțională care pe parcursului anului trecut a promovat pe un canal de Telegram mesaje fasciste și antisemite și nega Holocaustul. În acțiuni este vizat și un minor, transmite IPN.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a citat pentru audieri doi bănuiți. Aceștia sunt din Chișinău și au vârste de 17 și 34 de ani.
„Atât bărbatul, cât și adolescentul (cel din urmă provenind dintr-o familie de juriști) erau susținători activi ai ideologiei promovate pe internet, inclusiv în contextul conflictului armat israeliano-palestinian actual, și sunt pasionați de literatură la subiectul negării Holocaustului”, se arată într-un comunicat de presă al PCCOCS.
Ulterior pornirii urmăririi penale și citării lor la procuratura specializată, canalul Telegram a fost șters. Investigațiile continuă.
Serviciul de Informații și Securitate, care a acordat suport procurorilor, precizează că se atestă o tendință de manifestare a comportamentului iresponsabil din partea unor cetățeni care proliferează în public embleme grafice și insigne tendențioase ce pot provoca situații de conflict pe motive de ură ideologică, politică și națională, ceea ce generează în societate riscuri de subminare a conviețuirii pașnice a poporului multietnic și multilingv al Republicii Moldova.
