Domnica Cemortan, care în iunie anul curent a anunţat despre alăturarea la echipa Partidului Democraţia Acasă, a declarat astăzi, 10 septembrie, că nu se va implica în campania electorală din această toamnă pentru că va fi una murdară, iar rezultatele alegerilor vor fi fraudate.
Într-o conferinţă de presă la IPN, Domnica Cermotan a spus că este dezamăgită de starea de lucruri în politică. „Clasa politică este oligarhizată, împărţită între câţiva moguli care au privatizat câteva partide politice, împreună cu câteva partide satelit. Oligarhii au pus mâna pe partidele politice, pe pârghiile administrative ale statului şi pe mass-media, blocând orice încercare de implicare în politică, care nu este coordonată şi conformă intereselor lor”, a declarat Domnica Cermortan.
Ea a mai spus că tinerii care găsesc curajul să se implice în politică sunt blocaţi, obstrucţionaţi de aparatul birocratic şi chiar organele de forţă – acţiuni care au loc la comanda aceloraşi oligarhi care le patronează. Aşa şi-a explicat tânăra intenţia de a nu se implica în campania electorală.
„Deja este clar că această campanie va fi una murdară, care nu va asigura un vot democratic, ci furtul voturilor moldovenilor. Sforile vor fi trase de aceiaşi câţiva oligarhi, o parte din ei fiind sprijiniţi direct de Moscova. Declar că nu vreau să mă implic în această murdărie, ceea ce nu înseamnă că nu voi monitoriza cu atenţie ceea ce se întâmplă pe scena politică din Chişinău”, mai spus Domnica Cemortan, care nu vede la această etapă niciun partid politic pentru care ar vota la viitoarele alegeri.
Ea a mai spus că în următoarea perioadă se va axa pe promovarea activităţilor fundaţiei de caritate care îi poartă numele şi care urmează să fie înregistrată în viitorul apropiat.
