Titluri de cărţi de referinţă în domeniul artei, culturii, istoriei şi civilizaţiei au fost donate astăzi, 21 noiembrie, bibliotecii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Cărţile sunt oferite de către Departamentul Românilor de Pretutindeni . De donaţii similare vor beneficia alte 4 biblioteci universitare cu profil umanitar din Republica Moldova.
Este vorba de 259 de titluri de carte, 1650 de exemplare, care urmează să ajungă în 5 biblioteci universitare: biblioteca Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, biblioteca centrală de la Universitatea de Stat din Moldova, biblioteca Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, biblioteca ştiinţifică a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi şi biblioteca Universităţii de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul.
Directoarea bibliotecii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Rodica Avasiloaie, a declarat pentru IPN că această donaţie este una foarte importantă prin faptul că oferă acces la informaţie şi contribuie la îmbunătăţirea procesului de educaţie, atât pentru studenţi, cât şi pentru profesori, dar şi pentru cercul larg al utilizatorilor bibliotecii.
„Este importantă, pentru că această donaţie a fost selectată special pentru bibliotecile noastre. Ea răspunde la profilul nostru umanist la domeniile – istorie, arte plastice, civilizaţiei, etnografie şi altele. Cel important lucru e că toate aceste cărţi au fost selectate la propunerea instituţiilor de învăţământ beneficiare. Noi am ales aceste titluri de carte pentru binele utilizatorilor şi în funcţie de solicitare”, a notat Rodica Avasiloaie.
Valoarea donaţiei se estimează la 15 000 euro.
