Dosarele generalilor Papuc şi Botnari, pe ultima sută de metri
După aproape 3 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, procesul de judecată împotriva fostului ministrul de interne, Gheorghe Papuc, şi fostului comisar general de poliţie, Vladimir Botnari, se apropie de final. Marţi, 20 decembrie, şi-au prezentat pledoariile procurorii şi avocaţii în proces, iar săptămâna viitoare ar putea fi pronunţat verdictul de către Judecătoria Centru, transmite Info-Prim Neo.
În cadrul şedinţei de judecată de marţi, procurorul Sergiu Roşu a reitera că Gheorghe Papuc este acuzat de neglijenţă în serviciu soldată cu decesul unei persoane, Valeriu Boboc. Gheorghe Papuc este învinuit că nu a făcut nimic pentru a curma violenţele şi a preveni protestele.
Procurorul a mai spus că, deşi Gheorghe Papuc a primit ordine de la fostul preşedinte, Vladimir Voronin, să nu fie utilizate armele şi să nu fie vărsări de sânge, aceste ordine nu s-au respectat. Fostul ministru nu şi-a recunoscut niciodată vina, deşi aceasta derivă din audienţa martorilor.
De neglijenţă în serviciu în cadrul aceluiaşi dosar este învinuit şi Vladimir Botnari. Pe acest capăt de acuzare procurorii cer pentru cei doi generali 2 ani de închisoare de tip deschis cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Gheorghe Papuc mai este învinuit şi de abuz în serviciu. Potrivit procurorilor acesta a dat în arendă câteva spaţii ale MAI Partidului Comuniştilor. Formaţiunea, care se afla atunci la guvernare, a folosit în interesele partidului şi maşini din garajul MAI. În acest dosar Gheorghe Papuc riscă 3 ani de închisoare de tip închis cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Avocatul lui Gheorghe Papuc, Mihai Murzac, a declarat că neglijenţa nu este o infracţiune intenţionată. De asemenea, avocatul a spus că ministrul nu răspunde pentru comportamentul poliţiştilor care au maltratat tinerii în aprilie 2009, iar de devastarea sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei sunt vinovaţi protestatarii care au recurs la violenţe.
Mihai Murzac a mai spus că Gheorghe Papuc nu poate fi învinuit nici de moartea lui Valeriu Boboc, pentru că decesul acestuia este vizat într-un dosar de învinuire a fostului poliţist Ion Perju. El a mai spus că de desfăşurarea protestelor sunt vinovaţi organizatorii şi nu cei de la conducere. Avocatul a subliniat că procurorii în urmărirea penală au pus accentul nu pe făptuitori, ci pe exponenţii fostei puteri. Mihai Murzac a mai adăugat că de ordinea publică este responsabil Statul Major Operativ.
În dosarul privind abuzul în serviciu, avocatul a spus că sediile la care se face referire au fost folosite pentru scopuri operative, iar maşinile MAI au fost folosite pentru acte de caritate.
Avocatul lui Vladimir Botnari, Gheorghe Avornic, a declarat că clientul său nu este vinovat deoarece răspundea în exclusivitate de perimetrul Primăriei municipale. „Faptele inculpatului nu întruneşte elemente de infracţiune. Procurorii nu au dovedit infracţiunile, nu au venit cu o învinuire concretă, ci cu termeni abstracţi”, a spus avocatul.
Dosarele lui Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari au fost remise spre judecată în luna iunie 2010.
