După o pauză de două ore, preşedintele CMC a amânat şedinţa consiliului pentru săptămâna viitoare
După o pauză de două ore, preşedintele Consiliului municipal Chişinău (CMC) a amânat şedinţa pentru săptămâna viitoare. Eduard Muşuc a anunţat decizia în prezenţa a 5 consilieri. Ceilalţi nu au mai revenit din pauza anunţată după ce un grup de pensionari au încercat forţat să pătrundă în sala de şedinţe. Bătrânii au protestat aproximativ două ore în faţa Primăriei şi apoi în holul instituţiei, transmite Info-Prim Neo.
Acţiunea de protest a fost organizată de ONG-ul „Salvgardare”. Protestatarii au cerut să vină preşedinte CMC şi să le promită că tariful la termificare va fi micşorat. În pauză Eduard Muşuc le-a spus bătrânilor care aşteptau pe hol că revendicările lor au fost incluse pe ordinea de zi a şedinţei, deşi, de fapt, ordinea de zi nu fusese aprobată.
Când Muşuc a anunţat despre amânarea şedinţei, bătrânii i-au spus că este mincinos şi că manipulează opinia publică.
Consilieri din opoziţie l-au acuzat pe Muşuc de încălcarea Regulamentului de activitate a CMC. „Este un abuz. Muşuc n-a avut nici un motiv să anuleze şedinţa. Aici se vede frica, incapacitatea şi ineficienţa lui. Faptul că poliţiştii au permis accesul protestatarilor în incinta primăriei demonstrează că aleşii locali comunişti doresc debarcarea lui Eduard Muşuc din funcţia de preşedinte al CMC”, a declarat Oleg Cernei, consilier din partea fracţiunii AMN.
Preşedintele fracţiunii PPCD, Alexandru Corduneanu s-a arătat surprins că nimeni nu a cerut opinia fracţiunilor când s-a decis amânarea şedinţei.
„În ultimul timp Muşuc – vrea convoacă, vrea anulează şedinţa CMC. El ia decizii de unul singur”, a comentat liderul PL, Mihai Ghimpu,
Aleşii locali urmau să aprobe mai multe chestiuni, inclusiv bugetului municipiului pentru anul 2009.
