Familiile decedaţilor în microbuzul lovit de tren vor primi câte 10 mii de lei
Familiile celor patru oameni care au murit duminică, 4 noiembrie, în microbuzul lovit de tren, vor primi câte 10 mii de lei, a declarat jurnaliştilor prim-ministrul Vlad Filat. Premierul a menţionat că regretă faptul că responsabilii pentru asigurarea securităţii drumurilor nu au făcut nimic pentru a evita astfel de accidente, transmite Info-Prim Neo.
„Suntem la un an şi trei zile de la tragicul accident care a avut loc tot pe o cale ferată, cu pierderi de vieţi omeneşti. Măsurile care ţin de securitate trebuie să fie îndeplinite indiferent de aceste tertipuri la care se dedau unii responsabili post-accident. Numai nu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor să vorbească de lipsă de bani. Eu acum nu o să dau cifre, voi face acest lucru la şedinţa Guvernului. Este vorba de lipsă de responsabilitate”, a spus premierul făcând referire la faptul că ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Anatol Şalaru, a spus că barierele peste calea ferată nu au fost instalate din lipsă de bani.
Vlad Filat a mai spus că de această dată se va veni cu măsuri concrete, nu doar dispoziţii.
Duminică dimineaţa, 4 noiembrie, patru oameni au murit, iar alţii 6 au fost răniţi, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit în plin de un tren marfar. Tragedia a avut loc în apropierea satului Merenii Noi, raionul Anenii Noi. Acum un an, pe calea ferată de la Bulboaca, Anenii Noi s-a produs un accident similar. Un microbuz cu 17 pasageri pe ruta Anenii Noi – Şerpeni s-a ciocnit cu o locomotivă. În urma accidentului 8 persoane au murit.
