Fără schimbări în clasamentul Diviziei Naţionale de fotbal

Sheriff Tiraspol se menţine pe prima poziţie în clasamentul Diviziei Naţionale la fotbal. Duminică, 25 martie, „galben negrii” au învins echipa Nistru Otaci, scor 4-0, într-un meci din cadrul etapei XXII, transmite Info-Prim Neo. Primele două goluri în campionatul Moldovei şi le-a trecut la activ atacantul columbian, Darwin Rios. A obţinut victorie şi principala urmăritoare a Sheriffului, Dacia Chişinău. „Lupii galbeni” au trecut Academia UTM Chişinău, scor 3-1, datorită unei duble semnate de rusul Vasili Pavlov. Jucătorul Daciei are acum 11 goluri în clasamentul golgheterilor, ca şi atacantul Zimbrului, Oleg Molla, care la fel a reuşit o dublă în victoria echipei sale în faţa formaţiei Sfântul Gheorghe Suruceni, scor 3-0. În alte partide ale etapei au fost înregistrate rezultatele: FC Costuleni - Milsami-Ursidos Orhei 1-3, Olimpia Bălţi - CSCA-Rapid Ghidighici 4-0, Iskra-Stal Râbniţa - FC Tiraspol 3-1. [După 22 de etape, clasamentul Diviziei Naţionale se prezintă astfel:] 1. Sheriff – 56 puncte 2. Dacia – 54 3. Zimbru – 39 4. Iskra-Stal – 34 5. Milsami – 31 6. Olimpia – 27 7. FC Tiraspol – 23 8. Nistru – 22 9. CSCA-Rapid – 20 10. Sf.Gheorghe . 19 11. Academia – 18 12. Costuleni – 12 Meciurile următoarei etape sunt programate vineri, 30 martie: Sheriff – Costuleni, Dacia – Academia, Zimbru – Sf.Gheorghe, Iskra-Stal – CSCA-Rapid, Milsami-Ursidos – Nistru, Olimpia – FC Tiraspol.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.