Fenomenul torturii e la el acasă în Moldova. Sunt necesare schimbări sistemice, experţi

Republica Moldova are nevoie de schimbări sistemice pentru a înlătura fenomenul torturii, care este ca la el acasă – susţine directorul Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova şi preşedintele Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii, Anatolie Munteanu. Potrivit acestuia, schimbările trebuie să aibă loc pe interior, nu doar pentru a demonstra cuiva că în Moldova se schimbă situaţia.

Anatolie Munteanu a spus, într-o conferinţă de presă la IPN, că în 2013 au fost înregistrate 719 sesizări privind aplicarea relelor tratamente, ceea ce reprezintă o scădere cu 26% faţă de acum câţiva ani. Dar statisticile nu întotdeauna prezintă starea adevărată a lucrurilor. Nu este clar dacă numărul de sesizări  a scăzut pentru că nu se mai aplică tortura sau fiindcă oamenii nu sesizează aceste cazuri.

În 2013, în premieră, doi poliţişti au fost condamnaţi la pedeapsă cu închisoare pentru tortură. Potrivit lui Anatolie Munteanu, crearea secţiei anti-tortură la Procuratura Generală este unul din cele mai mari succese ale guvernării pe segmentul combaterii acestui fenomen. „Această secţie trebuie totuşi fortificată”, a adăugat directorul Centrului pentru Drepturile Omului.

Anatolie Munteanu a mai spus că trebuie acordată o atenţie deosebită condiţiilor de detenţie, deoarece Moldova a fost condamnată cel mai mult la CEDO din cauza acestora. „Campion la numărul de condamnări este Penitenciarul nr. 13. Ţara a fost impusă să achite despăgubiri de circa 800 de mii de euro după condamnările la CEDO numai pe condiţiile de detenţie din acest penitenciar”, a precizat directorul Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova.

La conferinţa de presă au fost prezenţi şi şefii reprezentanţelor regionale ale Centrului pentru Drepturile Omului. Anatolie Cravcenco, şeful reprezentanţei de la Cahul, a spus că, acum câţiva ani, în acest raion erau dezastruoase condiţiile de detenţie în izolatoare, dar 2 ani în urmă Ministerul Afacerilor Interne a găsit resurse şi le-a îmbunătăţit.

În perioada 26 iunie - 25 iulie, Centrul pentru Drepturile Omului desfăşoară o campanie anti-tortură, cu scopul de a promova gradul de toleranţă zero pentru rele tratamente. Campania prevede mai multe acţiuni, precum întâlniri cu angajaţii penitenciarelor, inspectoratelor de poliţie şi unităţilor militare, pe tot teritoriul ţării. În acelaşi timp, în comun cu redacţia Tineret a Radio Moldova, va fi organizat un concurs radiofonic: „Stop tortura”, adresat tinerilor şi adolescenţilor. Concursul se va desfăşura în perioada 14 – 25 iulie, în timpul emisiunii „Fierbinte show”, difuzată zilnic la ora 18.00.

  • anatolie munteanu despre penitenciarul nr. 13.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.