Festivalul-concurs „Nicolae Sulac” va avea în acest an premii mai mari
Festivalul-concurs naţional „Nicolae Sulac” va avea în acest an premii mai mari. Ediţia curentă, a IV-a la număr, se vrea una specială. Este anul în care regretatul artist ar fi împlinit 75 de ani. Organizatorii au comunicat, în cadrul unei conferinţe de presă, că şi condiţiile de participare la concurs au fost uşor modificate, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit directorului Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Oleg Volontir, la festival pot participa interpreţi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 55 de ani. Potrivit schimbărilor din Regulamentul de participare, nu se admite participarea aceluiaşi interpret la mai mult de trei ediţii ale festivalului-concurs. De asemenea, nu vor putea participa în concurs nici deţinătorii Premiului Mare al ediţiilor precedente.
O altă schimbare este că participanţii vor interpreta câte două piese muzicale din fondul folcloric şi nu vor mai fi obligaţi să interpreteze o a treia piesă din repertoriul lui Nicolae Sulac, aşa cum se făcea în cadrul ediţiilor precedente.
Festivalul se va desfăşura în două etape. Prima va fi organizată pe 1 şi 2 decembrie, la Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial. Etapa a doua va avea loc pe 18 decembrie, în incinta Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”. Iar Gala Laureaţilor va avea loc pe 19 decembrie, la Palatul Naţional. Susţinerea orchestrală în cadrul concursului şi spectacolului de gală va fi asigurată de către Orchestra Naţională de Muzică Populară „Lăutarii”.
Laureaţii Festivalului-concurs „Nicolae Sulac” vor fi distinşi cu diplome şi premii băneşti. Premiul Mare este de 10 mii de lei, cu 2 mii mai mult ca anul trecut. De asemenea, învingătorul va a avea ocazia să înregistreze o piesă cu Orchestra „Lăutarii”. Premiul I este de 8 mii de lei. La fel, vor fi acordate două premii pentru locul II – de 5 mii de lei şi două pentru locul III – a câte 3 mii de lei. Vor mai fi şi 4 premii speciale, a câte o mie de lei, şi alte patru menţiuni, de asemenea a câte o mie de lei.
Maestrul Nicolae Botgros, preşedinte al juriului, a declarat că este important ca fiecare concurent să ştie de unde provine piesa, cui îi aparţine. „La noi oamenii nu prea ştiu. Fac jumătate de cântec de la noi, jumătate din Ucraina şi Belarus. Vreau să fie un Festival deosebit de celelalte”, a declarat Nicolae Botgros.
Ministrul Culturii, Boris Focşa, a comunicat că, începând cu anul viitor, se prevede ca festivalul să devină internaţional.
Festivalul concurs este organizat de către Ministerul Culturii, Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, în colaborare cu Organizaţia Concertistă de Impresariat „Moldova Concert” şi Filarmonica Naţională „Serghei Luchevici”.
