Festivalul Național al Prunei completează lista zilelor de sărbătoare în Republica Moldova

În fiecare an, în a treia duminică a lunii septembrie, Republica Moldova va marca Festivalul Național al Prunei. Completarea Hotărârii cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și  zilele de odihnă în Republica Moldova a fost susținută cu votul a 53 de deputați. Autorii proiectului, deputați PAS, precizează că inițiativa a fost solicitată de autoritățile publice locale și are ca scop să promoveze Republica Moldova ca stat cu înalt potențial de cultivare și procesare a prunelor, transmite IPN.

Potrivit datelor statistice, prunele ocupă locul doi în topul celor mai exportate fructe în stare proaspătă din Republica Moldova, clasând țara printre primii zece exportatori din lume. Suprafața medie anuală (perioada anilor 2019-2021) ocupată cu plantații de prun constituie 22,1 mii ha, dintre care 19,8 mii ha reprezintă plantațiile în rod, cu un volum de producție de circa 123,73 mii tone și o recoltă medie de 6,2 t/ha.

Prognoza volumului producerii prunelor indică o tendință de creștere, până la circa 150 mii de tone în anul 2025, din contul plantării livezilor intensive.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.