Membrii organizaţiei de protecţie a animalelor ALGA au venit cu mai mulţi câini fără stăpân în faţa Primăriei pentru a le cere autorităţilor să construiască un azil pentru maidanezi, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele asociaţiei, Valentina Dudnic, a declarat că autorităţile au promis de mai mult timp că vor construi azilul, dar nu şi-au onorat angajamentul. Potrivit Valentinei Dudnic, pe străzile oraşului sunt foarte mulţi patrupezi care au fost răniţi şi care nu se pot deplasa singuri şi au nevoie de îngrijiri.
Persoanele venite în faţa Primăriei au împărţit pliante trecătorilor îndemnându-i să nu omoare căţeii, ci să-i sterilizeze. Potrivit lor, ca rezultat al sterilizării, numărul de maidanezi se va reduce semnificativ, nu se vor mai aduna haite de câini, iar astfel pericolul de atacuri asupra oamenilor va fi redus.
La sfârşitul săptămânii trecute, câţiva locuitori din sectorul Botanica au venit în faţa Primăriei să protesteze după ce au depistat pe străzi mai mulţi maidanezi morţi. Protestatarii au adus cu ei cadavrele a trei câini şi le-au pus chiar în faţa Primăriei, spunând că municipalitatea i-ar fi otrăvit intenţionat pentru a scăpa de ei.
Atunci primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, declara că municipalitatea solicită fonduri pentru demararea construcţiei unui azil şi nu astfel de proteste,, care, potrivit edilului, nu va schimba situaţia.