Dosarul fostului procuror general Valeriu Balaban a fost expediat în judecată. Acesta este învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu, cu cauzarea de daune în proporții considerabile intereselor publice. În dosar mai figurează patru funcționari din cadrul Procuraturii Generale și doi agenți economici, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă remis de Procuratura Anticorupție se spune că demnitarul a inițiat procedurile de achiziție a unui imobil nefinisat pentru dislocarea subdiviziunilor Procuraturii Generale, ignorând recomandările formulate în raportul de expertiză. Contrar concluziilor experților și fără organizarea unei licitații publice, a încheiat contractul de achiziție la o sumă mai mare decât a fost evaluat imobilul.
Ulterior, în calitate de ordonator principal de credite al Procuraturii Generale la acel moment, a încheiat un contract de antrepriză cu un agent economic în vederea reconstrucției imobilului procurat, fiind achiziționate servicii și materiale de construcție la un preț mai mare decât cel de piață.
Drept urmare, suma achitată de către Procuratura Generală pentru procurarea și reconstrucția imobilului, din mijloacele bugetare, în perioada 2006-2009, a constituit peste 24 de milioane de lei, blocul nefiind finalizat nici până astăzi.
Acuzatorii au pus sub sechestru bunuri ale învinuiților în valoare de peste 17 milioane de lei, iar Ministerul Finanțelor a înaintat o acțiune civilă în valoare de peste 24 de milioane lei în vederea reparării prejudiciului cauzat.
Figuranții pe dosar nu își recunosc vina.
