Funcţionarii publici nu vor mai putea accepta cadouri scumpe
Funcţionarii publici urmează să-şi declare cadourile, inclusiv cele destinate familiei, rudelor, prietenilor şi altor persoane cu care au avut relaţii de afaceri sau de natură politică şi care le pot influenţa corectitudinea şi imparţialitatea în exercitarea funcţiei. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat miercuri, 18 iulie, de Guvern, transmite Info-Prim Neo.
Reglementarea vizează activitatea profesională a funcţionarilor publici. Excepţie fac cadourile simbolice, oferite din politeţe sau primite cu prilejul anumitor acţiuni de protocol şi a căror valoare nu va depăşi limita care va fi stabilită ulterior de executiv printr-o hotărâre.
Cadourile care vor depăşi limita respectivă vor fi transmise în gestiunea autorităţii publice şi vor fi înscrise într-un registru special, iar informaţia va fi de natură publică. În cazul în care funcţionarul va achita cotravaloarea bunului primit în dar îl va putea păstra, cu menţiunea respectivă în registru.
Proiectul de lege prevede şi ce trebuie să facă funcţionarul atunci când i se oferă în dar un cadou scump. Astfel, persoana trebuie să-şi informeze imediat superiorul şi, în prezenţa martorilor, adică a colegilor de serviciu, să facă însemnarea respectivă în registru.
Ministrul justiţiei, Oleg Efrim, a menţionat că pentru acceptarea cadourilor care pot influenţa atribuţiile de serviciu funcţionarii publici pot fi concediaţi. De asemenea, sunt pasibili unor amenzi între 100-500 de unităţi convenţionale (o unitate convenţională este egală cu 20 de lei) .
