Gata cu pescuitul pe lacul de la Ghidighici!

Guvernul a abrogat propria hotărâre care permitea pescuitul de amatori pe lacul de acumulare Ghidighici. Decizia a fost adoptată în contextul transmiterii dreptului de folosinţă separată a lacului de acumulare Ghidighici, proprietate publică a statului, Agenţiei „Apele Moldovei”, transmite Info-Prim Neo. Din anul 1970, acest drept de folosinţă separată a aparţinut Societăţii vânătorilor şi pescarilor din Moldova. Potrivit Codului apelor, adoptat în1993, beneficiarul de folosinţă era obligat să menţină într-o stare tehnică conformă instalaţiile hidrotehnice, să asigure iluminarea şi paza bazinului. Societatea vânătorilor şi pescarilor nu şi-a onorat aceste obligaţiuni, a conchis guvernul. Ministrul mediului Gheorghe Şalaru („Apele Moldovei” este o structură subordonată acestui minister) a precizat că vechimea de exploatare a lacului de acumulare Ghidighici este de mai mare de 50 de ani, multe construcţii de regularizare a apei s-au deteriorat, sunt avariate şi necesită reparaţie urgentă. Costul estimativ al lucrărilor constituie 1,5 mln lei. Totodată, Agenţia „Apele Moldovei” a suportat, în anii 2006-2009, cheltuieli aproximativ în aceiaşi sumă pentru plata energiei electrice, serviciilor de pază, micilor reparaţii. Şalaru a spus că acordarea dreptului de folosinţă separată a lacului de acumulare Ghidighici Agenţiei „Apele Moldovei” va permite asigurarea exploatării în regim de siguranţă a lacului. Este o condiţie foarte importantă avându-se în vedere prima destinaţie a lacului care este regularizarea debitului râului Bâc, în scopul evitării inundaţiei oraşului Chişinău, irigaţia şi agrementul fiind priorităţi de gradul doi, a precizat ministrul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.