Gestionarul companiei „Caravita”, trimis în judecată

Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea în instanţa de judecată a cauzei penale de învinuire a gestionarului de facto a companiilor „Caravita Co” SRL şi SRL „Business Estate Investments”, Ion Rusu, în comiterea infracţiunii de spălare de bani, care a adus prejudicii în proporţii deosebit de mari Băncii de Economii, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de Procuratura Generală se menţionează că, potrivit celor constatate, inculpatul, având inţenţia de a camufla provenienţa reală a mijloacelor financiare, în valoare de 2,8 milioane de euro, care au fost sustrase de la BEM prin creditul acordat companiilor pe care le gestiona, cu implicarea persoanelor responsabile din cadrul băncii, a purces la efectuarea tranzacţiilor fictive pentru a restitui mijloacele financiare creditate.

Actualmente, inculpatul se află în stare de arest, iar dacă va fi recunoscut culpabil de cele incriminate de procurori riscă până la 10 ani închisoare. Urmărirea penală în privinţa complicilor care au contribuit la comiterea infracţiunii continuă într-o procedură separată, urmând ca în scurt timp aceştia să fie deferiţi justiţiei.

Săptămâna trecută instanţa a decis prelungirea arestului cu 20 de zile pentru Ion Rusu, şi cu 30 de zile pentru al doilea administrator al întreprinderii „Caravita”, Igor Cijov. În privinţa fondatorului întreprinderii „Caravita”, Vladimir Rusu, care se află în arest la domiciliu, instanţa urmează să se pronunţe săptămâna curentă. În arest se află şi directorul financiar, Tatiana Roşioru.

În luna iulie curent, patru persoane din administraţia întreprinderii „Caravita” au fost reţinute şi ulterior arestate, fiind bănuite de spălare de bani, fapt care ar fi cauzat prejudicii în proporţii deosebit de mari Băncii de Economii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.