Guvernul a avizat atribuirea statutului de oraș comunei Stăuceni

Comuna Stăuceni din municipiul Chișinău ar putea obține statut de oraș. Un proiect de lege în acest sens a fost avizat de către cabinetul de miniștri, transmite IPN.

„Această schimbare va aduce mai multe oportunități de accesare a fondurilor europene, va crește investițiile în proiecte de infrastructură și va spori atractivitatea localității pentru oamenii de afaceri, ceea ce înseamnă mai multe locuri de muncă”, a declarat Artur Mija, secretar general al Guvernului.

În componența comunei intră localitățile Stăuceni și Goianul Nou. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2023 numărul populației în comună constituia 9295 de locuitori.

Proiectul care prevede modificarea Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova în vederea atribuirii comunei Stăuceni a statutului de localitate urbană urmează să fie examinat și aprobat în Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.