Guvernul va compensa pierderile producătorilor şi procesatorilor de mere şi prune

Vor fi oferite din sursele bugetare sau de la organizaţii financiare internaţionale, compensaţii pentru fermieri şi procesatori de fructe, astfel încât aceştia să-şi poată dezvolta afacerile mai departe, iar angajaţii să primească salariile. O declaraţie în acest sens a făcut premierul Iurie Leancă la întrevederea cu producătorii şi procesatorii de fructe în contextul embargoului impus de Federaţia Rusă, transmite IPN.

„Situaţia este complicată, dar nu trebuie să disperăm. Nu vom permite ca industria procesatoare, extrem de importantă pentru Republica Moldova, să falimenteze”, a menţionat prim-ministrul.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Iurie Leancă a declarat că Guvernul va purta discuţii cu furnizorii de energie electrică şi gaz, precum şi cu reprezentanţii sectorului bancar, pentru a-i determina să diminueze presiunea asupra fermierilor şi procesatorilor. Premierul a menţionat că Guvernul Republicii Moldova va continua să identifice noi pieţe de desfacere pentru fructele şi conservele moldoveneşti.

La rândul lor, procesatorii au spus că vor face tot ce le stă în puteri pentru a prelucra o cantitate cât se poate de mare de mere şi prune.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.