Igor Dodon: Noi cu toții constituim poporul polietnic unic al Republicii Moldova

Președintele Igor Dodon a făcut, miercuri, la un briefing de presă, o rememorare a istoriei Moldovei, a punctat momentul în care Republica Moldova a devenit membru al Organizației Națiunilor Unite şi anunțat despre crearea unei platforme de conciliere între cele două maluri de Nistru.

„Țara noastră are o istorie bogată și destoinică”, a declarat Igor Dodon, subliniind că „încă din vremurile marilor domnitori Ştefan cel Mare şi Dimitrie Cantemir, oamenii de pe aceste meleaguri au edificat statul pe care noi astăzi cu mândrie îl numim Republica Moldova”.

Igor Dodon afirmă că „după Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei şi în cel de-al Doilea Război Mondial, poporul multinațional al Uniunii Sovietice, parte al căruia era şi poporul moldovenesc, a obţinut posibilitatea de a-şi orîndui viaţa în condiţii de pace”. Organizația Națiunilor Unite, care a luat fiinţă în urma celui de-al Doilea Război Mondial, a devenit noua platformă pentru o coexistenţă paşnică a popoarelor lumii și rămâne până în prezent organismul internațional central, prin intermediul căruia se discută şi se soluționează problemele comunității mondiale, a menționat șeful statului.

Potrivit lui Igor Dodon, în cadrul ONU Republica Moldova a devenit un actor activ al proceselor internaţionale, reușind să-și facă noi prieteni şi parteneri în întreaga lume. În tot acest răstimp, a devenit și membru al mai multor organizații internaţionale şi regionale importante: al Comunității Statelor Independente, al Consiliului Europei, al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Moldova a fost recunoscută de circa 150 de state ale lumii, notează șeful statului.

Președintele a mai declarat că primăvara şi vara anului 1992 au fost umbrite de evenimentele tragice de la Nistru, care „au răpit sute de vieţi, a mutilat mii de oameni, iar zeci de mii de conaționali de-ai noștri au fost nevoiți să-şi părăsească casele”. „Modul de viață al întregii populații a Moldovei a suferit o gravă și dramatică transformare. Entuziasmul de a făuri, încrederea în societatea moldovenească au fost distruse, iar locul le-au luat frica și ofensele reciproce”, a declarat președintele.

Igor Dodon consideră că trebuie „să încetăm a mai diviza locuitorii țării pe criterii naționale, precum și „în băștinași și venetici”, nu trebuie să ne impunem reciproc valorile noastre, viziunile proprii asupra istoriei țării și a viitorului ei”. „Noi trebuie să acceptăm ca axiomă faptul că noi am putea avea diferite origini etnice, diferite limbi materne, diferiți eroi și clasici literari, dar cu toate acestea noi cu toții constituim poporul polietnic unic al Republicii Moldova, avem o Patrie comună și indivizibilă, pe care noi cu toții o iubim și o apreciem în egală măsură”, a declarat Igor Dodon.

Şeful statului a prezentat și iniţiativa de constituire a unei platforme de dialog social pentru împăcare între cele două maluri ale Nistrului. „Astfel vom putea contribui împreună la soluționarea problemelor cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului”, a spus Igor Dodon fără să ofere informații despre modul de organizare și funcționare a platformei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.