În 458 de localităţi din ţară va avea loc turul doi de scrutin

În 458 de localităţi din ţară, unde niciun candidat la funcţia de primar nu a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabile, în termen de 2 săptămâni va fi organizat cel de-al doilea tur de scrutin, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă remis de CEC.

În două localităţi, în satul Ulmu din raionul Ialoveni şi satul Topala din Cimişlia, în două săptămâni, va avea loc votarea repetată. În prima localitate, pe motiv că n-a fost asigurată prezenţa minimă la vot a 25% din alegători, iar în al doilea caz, pentru că procesul electoral a fost întrerupt.

Duminică, 14 iunie, în primul tur, au fost aleşi edilii în 438 de localităţi. Repartizarea pe ţară a mandatelor arată astfel:

Partidul Liberal Democrat din Moldova – 181 de primari,
Partidul Democrat din Moldova – 147,
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova – 31,
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”  – 22,
Partidul Liberal – 13,
Blocul electoral Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă  – 7,
Partidul Nostru”  – 2,
Mişcarea Social-Politică Republicană „Ravnopravie”  – 1,
Candidaţi independenţi – 34.

În 10 localităţi candidatul la funcţia de primar a obţinut 100% din voturile valabil exprimate. În toate aceste cazuri în buletinul de vot era înscris un singur concurent electoral.

CEC precizează că informaţia respectivă poartă caracter preliminar şi reflectă situaţia reieşind din gradul de procesare a datelor din teritoriu.

În cadrul alegerilor locale generale din 5 iunie, în primul tur au fost aleşi primarii în 645 localităţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.