În parcul „Valea Morilor” va fi construit un hotel pe apă

Institutul de proiectare „Chişinău-proiect” a propus Consiliului municipal Chişinău o concepţie de reconstruire şi amenajare a zonei „Valea Morilor”. Cheltuielile ar putea ajunge la 280 de milioane de euro, iar administraţia publică locală speră să găsească investitori care vor fi interesaţi de proiect, transmite Info-Prim Neo. Proiectul prevede curăţarea lacului, amenajarea terenurilor aferente, construcţia unui restaurant şi a unui hotel pe apă, a unui centru sportiv şi de agrement în zonă şi a unui centru comercial. „Teatrul de vară va fi şi el reconstruit, iar alături va fi amenajată o parcare cu multe niveluri şi o alee japoneză”, a menţionat Vlad Modârcă, arhitectul-şef al municipiului Chişinău. „Totodată sunt prevăzute staţii de salvare, de pescuit, staţii pentru staţionarea bărcilor. Va fi amenajată plaja şi vor fi construite două centrale de acumulare şi curăţare a nămolului etc”, a mai spus Vlad Modârcă. Acum 3 ani, autorităţile centrale au decis curăţarea lacului din parcul „Valea Morilor”, fără a avea surse financiare pentru lucrări şi fără un proiect de reamenajare a zonei. Apa a fost evacuată, după care lucrările au fost stopate. „Scopul conceptului propus de „Chişinău-proiect” este reabilitarea zonei „Valea Morilor”, cu servicii caracteristice odihnei pentru populaţia unui oraş mare”, a spus viceprimarul Nistor Grozavu. „Avem nevoie să atragem investiţii private, deoarece primăria nu dispune de finanţele necesare”, a mai spus funcţionarul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.