Indexarea pensiilor judecătorilor și procurorilor trebuie să fie limitată, deputat

Indexarea pensiilor judecătorilor și procurorilor trebuie să fie limitată. Subiectul necesită examinare în contextul propunerii președintelui Igor Dodon de a indexa pensiile de două ori pe an. Declarația aparține deputatului socialist Vladimir Odnostalco. Parlamentarul susține că pensiile unor judecători și procurori sunt de zeci de mii de lei și acest lucru nu este corect în raport cu ceilalți pensionari din Republica Moldova. Totodată, deputatul spune că acest subiect trebuie abordat foarte atent pentru a nu încălca drepturile omului și pentru ca Republica Moldova să se pomenească cu dosare pierdute la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, transmite IPN.

Vladimir Odnostalco susține că au fost elaborate câteva proiecte, dar încă nu au fost făcute publice. Una dintre soluții ar fi plafonarea pensiilor, pentru că deținătorii de pensii mari din Republica Moldova primesc pensii mai mari decât volumul de bani pe care l-au vărsat în fondul social.

„Dacă omul primește pensie de 20 de mii de lei, el nu are dreptul moral să pretindă la indexarea comună de două ori pe an care se propune. Aceasta este o variantă de soluționare a problemei, dar acest subiect trebuie abordată cu multă acuratețe pentru că dacă se va începe tăierea și limitarea pensiei, atunci vom crea un precedent”, a declarat Vladimir Odnostalco în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova.

Expertul economic Veaceslav Ioniță este de părere că judecătorilor și procurorilor poate să le fie oferită posibilitatea să nu plătească impozit mai mare decât pentru cinci salarii medii, dar mai apoi pot să primească pensii doar de cinci ori mai mari decât pensia medie în Republica Moldova. Expertul spune că Fondul social este format în așa fel încât sunt acordate privilegii la circa 8% din populație. „Noi trebuie să echilibrăm sistemul de pensii: plătești mult, primești pensie mare, dar 40%, nu 75% din salariu”, a declarat expertul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.