Înfrângere pentru handbaliştii moldoveni în meciul decisiv
Selecţionata masculină de handbal a Moldovei a fost învinsă de naţionala Georgiei, scor 38-34, în ultimul meci din cadrul primei grupe preliminare a Campionatului European „Challenge Trophy”, transmite Info-Prim Neo.
Handbaliştii georgieni s-au calificat în marea finală, unde vor întâlni Finlanda, la Linz, Austria, pe 23 ianuarie, în timpul desfăşurării Campionatului European 2010, notează Info-Prim Neo.
Oaspeţii au preluat iniţiativa încă din start. „Masivii” jucători georgieni au făcut ravagii în careul moldovenilor. În consecinţă, Georgia avea un avantaj de şase goluri în pauză. Încurajaţi de cei peste 1200 de spectatori, tricolorii s-au activizat în repriza secundă, dar câteva erori în defensivă le-a dat peste cap toate planurile. Tot ce a reuşit echipa gazdă, a fost reducerea diferenţei până la patru goluri.
Cel mai bun marcator în echipa Moldovei a fost Alexandru Pervanciuc, autor a 12 goluri. El a devenit cel mai bun jucător al turneului, dar şi golgheterul întrecerii, cu un total de 31 de reuşite.
După meci antrenorul gazdelor, Ruslan Verejan, s-a arătat nemulţumit de greşelile din defensivă ale elevilor săi. „Am avut un start dezastruos de meci. Le-am permis georgienilor să înscrie multe goluri. Şi-a spus cuvântul şi oboseala din meciul trecut cu Azerbaidjan. În repriza secundă am încercat să revenim pe tabelă, dar nu ne-a reuşit, deoarece am comis multe greşeli în defensivă”, a spus Verejan.
De partea cealaltă, Merab Metreveli, a declarat că victoria echipei sale a fost una meritată. „Am meritat victoria din mai multe considerente. Mai întâi de toate, gazdele au avut probleme cu lotul. În plus, noi am reuşit să ne impunem datorită forţei, fiindcă media de înălţime a jucătorilor noştri este cea mai mare dintre toate echipele. Noi am ştiut să profităm de orice greşeală a moldovenilor. Acum doi ani la Tbilisi, Moldova a jucat cu mult mai bine”, a menţionat tehnicianul Georgiei.
În celălalt meci al grupei, Azerbaidjan a surclasat Armenia, scor 33-16.
Cu un număr maxim de puncte, Georgia a câştigat grupa, Moldova a ocupat locul secund, Azerbaidjan s-a situat pe poziţia a treia, în timp ce şi Armenia, fără niciun punct, a încheiat clasamentul.
Toate echipele au primit din partea organizatorilor medalii şi Cupe. Cei mai buni jucători au devenit: portar – Eugen Andreev (Moldova), jucător extrema stângă – Sergiu Lucaşov (Moldova), jucător extrema dreaptă – Maxim Butenco (Moldova), fundaş – Rati Mskhvildze (Georgia), conducător de joc – Sergo Datukaşvili (Georgia), mijlocaş stânga – Oleg Gheorghievski (Azerbaidjan), mijlocaş dreapta – Armen Israelean (Armenia), pivot – Revaz Cianturia (Georgia).
