Instituţiile care prestează servicii sociale vor trebui să se acrediteze

Instituţiile de stat şi cele private care prestează servicii sociale vor trebui să asigure standarde de calitate în baza unei acreditări pe care o vor obţine gratuit. Consiliului Naţional de Acreditare, pe lângă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, este instituţia responsabilă de verificarea şi acreditarea instituţiilor respective, dar şi de retragerea licenţelor de activitate în cazul în care serviciile sociale prestate nu vor corespunde cerinţelor, transmite IPN.

Ministrul muncii, Valentina Buliga, a menţionat, la o conferinţă de presă, că prin procedura de acreditare a prestatorilor de servicii sociale va fi asigurată echitatea între prestatori. Standardele pe care vor trebui să le asigure prestatorii vizează condiţiile de trai, calitatea alimentaţiei, pregătirea specialiştilor etc. Acestea sunt diferite de la un serviciu la altul şi vor trebui să răspundă necesităţilor fiziologice ale beneficiarilor.

„Raioanele republicii aproape toate au centre de plasament pentru găzduirea persoanelor în etate. Autorităţile locale ştiu prognoza demografică pe următorii ani  şi vor cunoaşte care sunt tendinţele pentru a dezvolta serviciile existente sau pentru a crea altele noi. Avem instituţii în care situaţia este pe muchie de cuţit, pentru unele dintre ele va fi nevoie de mai mult timp să se modernizeze”, a spus ministrul muncii.

Pentru a obţine acreditarea, instituţiile prestatoare de servicii sociale trebuie să depună o cerere la Consiliul Naţional de Acreditare. Responsabilii de la consiliu au dat asigurări că primele acreditări vor începe să fie eliberate în cel mult 2 luni. Acreditarea se va face gradual şi va trebui să fie reconfirmată o dată la 5 ani. Instituţiile vizate vor avea timp la dispoziţie să întrunească toate cerinţele impuse de autorităţi. În cazul în care nu se vor conforma exigenţelor, există pericolul ca mai multe servicii sociale să dispară.

În Republica Moldova sunt circa 400 de prestatori de servicii sociale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.